ALEGERI ÎN MOLDOVA. Mesajul lui Victor Ponta pentru Leancă și Lupu

ALEGERI ÎN MOLDOVA. Mesajul lui Victor Ponta pentru Leancă și Lupu
Publicat: 01/12/2014, 14:54

„Am vorbit cu prim-ministrul, domnul Leancă, și cu președintele Partidului Democrat, domnul Lupu, i-am felicitat pentru rezultatul de ieri, iar faptul că majoritatea cetățenilor din Republica Moldova a votat pentru partidele pro-europene este un lucru extraordinar, e cea mai bună veste pe care puteam să o așteptăm aici, la București”, a spus Ponta.

El a anunțat că atât miercuri, când va avea loc a trei rectificare bugetară, cât și în bugetul României pentru anul viitor, vor fi prevăzute fonduri pentru finanțarea proiectelor începute deja cu Republica Moldova.

„Și în acest an, cu resursele pe care le mai avem la dispoziție, vom continua să finanțăm programele din Republica Moldova. Cred că miercuri avem 5 milioane de euro pe care le alocăm pentru continuarea programului de grădinițe, iar pentru 2015 vom pune în buget toate resursele pentru a continua toate programele: gazoductul, grădinițele, poduri, programele culturale (…) Asigur faptul că nu doar până la alegerile din Moldova i-am sprijinit din punct de vedere financiar, ci că o vom face și în continuare, poate chiar mai mult decât atât pentru că acum avem garanția că la Chișinău este și va fi în continuare un guvern pro-european”, a mai spus Ponta.

Potrivit rezultatelor anunțate după prelucrarea a peste 89 la sută din procesele verbale încheiate în urma alegerilor de duminică din R.Moldova, PSRM se menține pe primul loc cu 25 de mandate, urmat de PLDM cu 24 de mandate, PCRM cu 21 de mandate, PDM cu 19 mandate și PL cu 12 mandate.

Liderul liberal-democrat, Vlad Filat,a anunțat că Partidul Liberal-Democrat din R.Moldova va forma o coaliție cu Partidul Democrat și cu Partidul Liberal.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...